KIMY, PISOIUL CARE MA URMAREA DE PE PERVAZ

Kimy este (inca mai cred ca-i viu) un motan dragut, destept, intelept si alintat din familia lui Sandu si a Rodicai, despre existenta caruia am aflat inca in timpurile cand cei doi de-abia puneau la cale intemeierea cuplului. A fost o perioada ca a abitat la Balti, atata timp cat baietii au mers intro vacanta peste hotare. Anume atunci am devenit prieteni, se pare, foarte apropiati.

Deoarece imi plac mult animalele, am incercat sa-l pornesc la fuga dupa mine, desigur in conditiile unui apartament cu doua odai. M-a inteles corect si a acceptat provocarea. 

Apoi m-a provocat sa-i ofer o maslina sa se joace cu ea asa cum stie doar el. O arunca astfel ca sa cada intrun loc unde nu putea fi vazuta. Se invartea, se chinuia pana scotea maslina de dupa frigider.

Nu-i placea sa fie mangaiat. Cel putin, nu suferea sa-l ating eu. Dar dimineata, pe la orele 5-6 intra in camera mea si urca pe pervazul ferestrei. Si urmarea de la etajul 4 cat de matinali sunt baltenii si ce fel de fiinte mai misunau prin curte. Iar cand i se facea lehamite de tot ce vedea jos prin plasa geamului deschis, isi arunca privirea spre patul unde dormeam eu. Fara sa scoata macar un sunet. Si ma privea atat de sincer si atat de bland.

A acceptat doar mangaierile nepoticai, Magdalena, care, se pare, se bucura de cea mai mare atentie din partea lui Kimy. Si ea, nepotica, nu se lasa mult asteptata sa se foloseasca de bunatatea pisoiului.

In copilaria Rodicai, i-am adus un mâtisor sa-l ingrijeasca si sa-l creasca. Pana la urma, Tom - ca asa l-a numit fiica - a avut mai multa grija de ea. Iar cand Rodica lipsea, Tom care atinsese circa o jumatate de metru lungime, se apropia de mine si daca eram culcat pe divan, se-ntindea alaturi si-ncepea sa toarca. Simtea el ceva in partea stanga a pieptului meu.