miercuri, 21 octombrie 2020

 INSCRISA LA UNIVERSITATEA TEHNICA "GH. ASACHI" DIN IASI, FIICA ALEGE SA-SI FACA STUDIILE LA CHISINAU


12 septembrie 2005


Am aflat că Rodica este admisă la facultatea Arhitectură a Universităţii tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi. Natural ar fi fost să se bucure mult şi să se grăbească să meargă la Iaşi. Aflu însă dintr-o convorbire telefonică că nu doreşte să meargă încolo.

Am plecat sâmbătă, 10 septembrie, la Chişinău unde am stat de vorbă mai pe îndelete cu fiica ca să înţeleg ce sau cine a influenţat-o să renunţe la studii în România. Mi-a spus că a aflat că moldovenii sunt disconsideraţi la Iaşi şi că ea nu doreşte să se pomenească în asemenea situaţie. De aspectul financiar al studiilor pe care urmează să şi le facă nici nu a dorit să discutăm. Mi-a spus că va începe să lucreze dacă nu o voi putea asigura material.

Am lasat-o să se mai gândească să ia o decizie în favoarea Iaşilor pentru că acolo i se propune nu doar învăţământ gratuit, dar şi o bursă, cămin si studii europene. Acasă aflu de la vecini că maică-sa parcă este indispusă de hotărârea Rodicăi. Dar nu cred. Sunt mai mult ca sigur că refuzul fiicei de a pleca la Iaşi este condiţionat de ambâţul ei. Timpul le va scoate pe toate la suprafaţă.