ÎN VIAȚA MEA SE ÎNTÂMPLĂ ȘI ZILE FERICITE
05 iunie, 2006
Eram pe cale de a abandona acest jurnal, dar evenimentele din ultimele zile m-au făcut sa revin la el. Azi trebuie să încep aceste rânduri cu un mesaj expediat ieri prin intermediul telefonului de către Rodica. Iată conţinutul lui: “Tată, nu eşti singur. Eu n-am să te uit. Totul va fi bine. Te pup.”
M-a înduioşat până la lacrimi acest răvaş, după ce tot ieri la plecare spre Chişinău de la Bălţi, Rodica m-a cuprins fecioreşte, m-a sărutat pe obraz şi mi-a zis să mă ţin şi să am grijă de sănătatea mea.
Primul gând care mi-a venit în minte la cele auzite a fost cel că Rodica începe să înţeleagă corect ce se întâmplă în familia de unde provine ea.
În ajun Rodica sosise de la Chişinău să participe la nunta lui Dan, verişor de pe linia mamei sale. Si la care nunta eu nu am fost invitat. Pe lângă faptul că a venit de la nuntă pe la ora 2 noapte, adică înainte ca festivitatea să se încheie, am auzit ieri ceea ce am auzit. Nu i-o fi plăcut ceva Rodicăi în comportamentul mamei sale la acea nuntă. Cum nu i-a plăcut, la sigur, nici faptul că a doua zi, în prezenţa fratelui mai mic, a soţiei acestuia şi celor doi copii, au mâncat şi au băut pe săturate, în timp ce eu mă sufocam flămând pe divanul de la balcon.
Nu stiu daca acceptam sa merg la masa in cazul daca eram invitat. Dar in sinea mea ma tot rodea o intrebare dureroasa: ce inimă trebuie să ai ca să demonstrezi asemenea cinism şi lipsă de cultură? Şi câtă dragoste sa ai ca să poţi îndrăzni, cum a făcut-o Rodica, să opui acestui cinism un sentiment atât de natural?
