CA SA NU O DEPARTEZ DE MINE, AM ACCEPTAT DREPTUL FIICEI DE A PROCEDA CUM DORESTE EA
“Tata! Am să am nevoie de calculator la Chişinău. Pentru că de săptămâna trecută am început să învăţăm AutoCAP, un program de proiectare. Sper să nu ai nimic împotriva faptului că în zilele următoare re or să mi-l aducă. Te pup, Rodica”
Sunt rânduri dintr-un bileţel pe care l-am găsit ieri, 18 septembrie, acasă la întoarcerea mea de la Chişinău, unde m-am aflat o zi şi ceva la la o întâlnire de suflet cu colegii de facultate după 30 de ani de la absolvire.
Conţinutul acestui bileţel mi-a întărit parerea că toate încercările mele de a o convinge pe Rodica să meargă la studii la Iaşi nu mai au nici un rost. Astăzi stau şi mă gândesc că ceea ce ar face-o să nu se depărteze mai mult de mine e să accept dreptul ei de a proceda cum doreşte.
Dar mai cred că în problema alegerii Chişinăului în locul Iaşilor pentru a-şi face studiile, Rodica nu şi-a respectat nici propria voinţă. Am ferma convingere că a influenţat-o altcineva, care îşi are socoteala sa. Meschină, din păcate.