AM FOST FERICIT, DAR, DIN PACATE, NU MAI SUNT

28 martie 2008

Am tot amânat să-i trimit Rodicăi încă o scrisoare în care o rog să revină cu faţa spre mine. Azi m-am decis. Iat-o:

"Rodica, buna! Nu este vina mea ca am pierdut încrederea faţa de mama ta. Omul se naşte, creşte, se dezvoltă şi prinde la minte în mod firesc, aşa cum îi este dat de la Dumnezeu. Sunt convins că nu m-am transformat dintr-un om bun, cum m-a născut mama, în altul rău. Aşa am fost acum aproape 30 de ani când am cunoscut-o pe mama-ta, aşa cred că am rămas şi în prezent. Rău, vulnerabil, pot, şi deja cred că am început deveni, sub influenţa unor cauze care nu depind de mine. Cum este singurătatea, gelozia, influenta mediului şi a condiţiilor în care mă aflu. E logica de care mă conduc în încercările mele de a te reîntoarce cu faţa spre mine.

Îţi spun aceste lucruri pentru că în relaţia noastra, până la conflictul meu cu maica-ta, au existat clipe foarte fericite cel puţin pentru mine, dar sper şi pentru tine. Când te-am adus acasă de la maternitate şi te-am văzut în pătucul care te aştepta deja. Când improvizam o joaca cu tine pe la vârsta de 3-4 luni. Când te provocam sa vorbeşti ceva la microfonul reporterofonului meu ca sa-ţi rămână vocea de atunci pe caseta pe care o mai avem şi astăzi. Când mergeam la Bocsa, la bunici, să te iau acasă şi îmi săreai în braţe plină de lut, pentru că erai undeva pe toloacă la o claca. Când mergeam cu tine la Chişinău să-ti arat unde lucrez, să te cunosc cu unii colegi, sa mergem în gradina publica cu Aleea Clasicilor si Stefan cel Mare si Sfant de straja. Când te-am inscris la Şcoala de arte plastice şi când te-am sfătuit să scrii un eseu pentru concursul anunţat de Academia Civica din Romania. Când discutam cu tine diverse situatii şi îmi părea ca mă înţelegi, chiar dacă mintea ta copilărească încă nu era pentru asemenea probleme. Multe au fost, foarte multe asemenea clipe, Rodica. Sper că şi tu îţi mai aminteşti de unele din ele. Şi eu eram fericit. Acum, din păcate, nu mai sunt.

Am comis, desigur, şi foarte multe greşeli. Dar astea sunt lucruri fireşti în viaţa unui om păcătos, precum suntem toţi. Greşeli pe care le faci şi le vei face încă şi tu. Dar acestea nu trebuie să rupă relaţia unui părinte şi a copilului său. Nu e o lege născocită de mine. E ceva dat de Sus, de la Dumnezeu.

Rodica, gândeşte-te că noi nu suntem veşnici: nici eu, dar nici mama ta. Suntem la vârsta când trebuie să ne gândim la cealaltă viaţă. Iată de ce te rog fiico, să revii ca să simt şi eu că cineva se gândeşte la mine. Nu vreau nimic altceva. Doar să vorbeşti în mod normal cu mine. Să nu taci atunci când îţi vorbesc, pentru că mă doare foarte mult inima şi sufletul. Te rog, nu grăbi goana mea naturală spre cealaltă viaţă Rodica. Te implor. Tata."