25 iulie 2006
Am recitit astăzi un mesaj expediat lui V. de catre fratele ei, aflat la Bucuresti. Cu permisiune, îl reproduc aici pentru că de câte ori îl citesc îmi provoacă aceleaşi sentimente pe care le simt atunci când mă apucă dorul de Rodica. Iată-l:
“Draga surioară, salut! Ştiu ca nu prea îţi verifici poşta si nu o să citeşti îndată mesajul meu, eu, insa trebuie sa-ti scriu pentru ca astazi ma simt chiar rau de tot, moralmente, si cui sa mai scriu si eu daca nu surorii mele, macar sa scriu. Stiu ca si tie nu ti-e usor pe lumea asta, dar macar copiii tai sunt pe langa tine.
Astazi i-am telefonat lui Liviu si am mai vorbit cu el putin, mi-i dor de copiii mei, Laurentiu si Felicica. De fiecare data cand vorbesc cu ei imi spun ca ma iubesc si le este dor de mine. Aceasta ma consoleaza mult si le sunt foarte recunoscator. Si Lilei ii sunt recunoscator ca le-a pastrat dragostea si pentru mine. Liviu este mai strain cu mine si ma doare foarte tare, da ce sa fac, ce stie el, si ce pot eu sa-i explic? Oricum nu o sa ma inteleaga.
Am vorbit si cu Maricica si ca de obicei imi zice: ''despre ce pot eu sa vorbesc cu tine? Iaca daca ai veni la noi cu o valiza de bani, atunci vei avea si dragoste si sentimente, si de toate". Eu doar nu-i cer nici dragoste nici sentimente, am vorbit cu Liviu si am zis sa vorbesc si cu ea putin de una, de alta, dar ea poate oare fara ca sa jigneasca? Daca asi avea eu bani, oare nu i-asi ajuta? Ea imi spune ca castiga cate 2000 de euro pe luna si nu-i ajunge, ce sa zic eu ca salariul meu e de 250 de euro pe luna.
Tot astazi ne-am despartit si cu Mihaela, ea mi-a spus ca fostul ei prieten din Danemarka s-a decis sa o ceara in casatorie. Desi relatia noastra era doar ca intre doi amanti, oricum ma atasasem putin sentimental. Si bineinteles ca nu o sa rateze ocazia, imi spunea si mai inainte ca l-a iubit mult, dar el nu se decidea. Danezul ei este un om de afaceri bogat si a calatorit cu el peste tot. Vezi ce-i trebuie unei femei? Da tu vrei sentimente de la barbati, nu stii tu ce sa ceri de la ei.
Ce fel de oameni suntem noi cu tine, Veronica? Iata cum ne-au educat parintii nostri de care mi-e dor foarte tare. Nu este un repros, dimpotriva, le multumesc, da parca mi-asi dori sa nu sufar asa mult in viata. De fapt, eu nu ar trebui sa ma plang asa mult, totusi Dumnezeu mi-a dat muzica, care ma salveaza, dar vreau si eu un pic de liniste. Tu? Stiu. La fel. Poate o sa mai avem parte inca.
Astazi dau dovada de slabiciune si mi-e rusine, n-am ce face, scuza-ma . Nu stiu tu, eu insa visez pe papicul si mamica foarte des si ziua imi vin in minte in diferite situatii, ce straniu, cand erau in viata uitam de ei des.
Vezi cum e? Si asta imi sfredeleste mintea, ganduri, reprosuri etc. Intr-o zi am ascultat caseta ceia unde ei cantau in duet cantecul ''Fericirea'. Iti aduci aminte? Poti sa ma crezi ca am plans. Si tu canti bine acolo, asa de frumos !!! M-am mirat ce bine te acompaniai tu pe tine la acordeon. O sa pun caseta aceia pe un CD si o sa ti-o trimit si tie.
A fost frumos in copilaria si adolescenta noastra, cu toate cate au fost si de care nu prea vrei sa-ti aduci aminte.Totusi am fost o famile frumoasa, acuma am ramas doar noi cu tine. Vezi cum se sting unul cate unul. Asta e! Hai, ca o sa termin eu lamentarile mele. Veronica, eu te iubes mult. Te cuprind si te sarut frateste. V.
